V-ati gandit vreodata cum s-a dezvoltat arta culinara
romaneasca, cine si in ce fel ne-a influentat bucataria si modul de a gati?
Citeam ieri ca bucataria dacica ar fi indeplinit toate
conditiile pentru a fi desemnata "de baza", deoarece Dacia dispunea
de alimente de calitate, populatia autohtona avea un nivel de trai ridicat
pentru vremea aceea, iar colonii romani proveneau din randurile armatei si erau
obisnuiti cu mancaruri simple.
Dacii cunosteau multe tehnici de preparare si conservare a
carnii si a legumelor. Se consuma multa varza, mult spanac si foarte mult
mustar, ce insotea toate preparatele din carne.
Conform cercetarilor, modul cel mai vechi de consum al
cerealelor a fost cel sub forma de floricele, care se pregateau pe lespezi de
piatra incalzite la foc.
Apoi au aparut vasele din ceramica si s-a trecut la cereale
fierte. Au urmat primele "prajituri" (turtele prajite in grasime,
coliva si turta dulce).
Tot de la daci ne-au ramas borsurile, sarmalele cu crupe de
mei sau hrisca, branzeturile (in special cele afumate) si fripturile de tot
felul.
Odata cu ocuparea Daciei de catre romani, acestia si-au adus
si ei aportul asupra retetarului dac, insa cat anume, nu se stie exact. Este
cunoscut insa faptul ca romanii au luat de la greci placinta cu carne, peste,
branza si legume.
Incepand cu secolul al XVII-lea apar primele influente din
bucataria orientala, bogata in bucate turcesti, grecesti, arabe, armenesti. Din aceasta perioada dateaza pilafurile, ciulamaua, tuslamaua, musacaua,
baclavaua, sarailia, halvaua si altele.
Incepand cu anul 1821 incep sa vina din vestul Europei
influente aduse de bucatari francezi, germani, austrieci si elvetieni.
Majoritatea burgheziei avea bucatari francezi si frecventa cursuri de initiere
in bucataria franceza.
La sfarsitul primului razboi mondial, retetarul romanesc a
fost imbogatit de catre provinciile eliberate: Bucovina a contribuit cu retete
austriece, Transilvania cu retete austro-ungare, Banatul cu retete sarbesti. In
anii care au urmat, datorita schimbului natural de populatie si interesului
pentru cunoasterea preparatelor specifice din toate zonele, s-a dezvoltat
bucataria romaneasca.
In perioada comunista, ca urmare a sarcinilor trasate de
Nicolae Ceausescu, s-au amenajat si dezvoltat un numar insemnat de restaurante
cu specific traditional.
Astazi, influentele vin din toate directiile si se intalnesc
la tot pasul. Toata lumea cauta sa fie cat mai originala si nu toata lumea mai
pune pret pe traditie. Societatea moderna s-a indepartat atat de mult de
traditional si de natura, incat uneori uitam de unde provine, de fapt,
adevarata hrana si care este reteta originala si originea acesteia.
Tu in ce “tabara” esti?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu